Inceputurile statale ale sarbilor

    In jurul anului 600, slavii, in alianta cu avarii, trec Dunarea. Campaniile lor de prada sunt oprite abia in anul 626 dupa infrangerea suferita in fata Constantinopolului aparat de patriarhul Sergios (imparatul Heraclie era in campanie in Orient impotriva persilor). Printre triburile slave pomenite mai sus, se aflau si sarbii. Conform izvoarelor bizantine, imparatul Heraclie (610-641), le acorda sarbilor permisiunea de a se stabili in jurul Salonicului, de unde treptat se retrag spre nord. Tot acum sunt pomeniti si primii conducatori consemnati istoric ai sarbilor: Viseslav, Radoslav, Prosigoj si Vlastimir. In secolul IX sarbii imbratisaza crestinismul in urma muncii de misionariat a sfintilor Chiril si Metodiu.  Sarbii nu au fost uniti intr-un singur stat decat tarziu (pentru ca in zilele noastre sa revina la pluralismul statal), in perioada medievala au existat mai multe state sarbesti cum ar fi: Zeta (Muntenegrul de azi), Zahumlje (Hertegovina de azi in mare parte), Travunija (parti din Bosnia si Croatia de azi), Bosna (Bosnia), Raska (sudul Serbiei de azi) si Pagania (estul Dalmatiei), exceptand statul croatilor (unit ulterior cu Ungaria), croati care vorbesc aceeasi limba cu sarbii Multa vreme aceste formatiuni statale slave au fost vasale imperiului bizantin, apoi celui bulgar. Din aceasta puzderie de principate mediavale, cele mai importante sunt Raska si Zeta, cele care vor forma nucleul viitorului stat sarb. Pana in sec XII istoria sarbilor e marcata de lupte interne pentru putere dusa de principii lor, membri ai aceleiasi familii, iar pe plan extern de luptele atat impotriva Bulgariei cat si a imperiului bizantin. In anul 1077, in Zeta, Mihailo este incoronat rege de catre papa, cu timpul statul Raska s-a dezvoltat si s-a extins teritorial luand in final numele de Serbia.

    Dinastia Nemanja - Regatul Sarb

    In timul razboilui bizantino-maghiar din 1165-1167, este pomenit jupanul Stefan Nemanja, care in urma conflictului cu fratele sau Tihomir, devine mare jupan peste Raska, exitinzandu-si astfel stapanirea.Ambitiosul jupan nu se opreste aici si incepe un raboi de independenta impotriva imperiului, este insa infrant de imparatul Manuel I Comnenul care il duce in prizonierat la Constantinopol. In 1180 Nemanja este eliberat si lasat sa se reintoarca in patria sa, nu inainte de a se recunoaste vasal al imparatului Manuel I. Intre 1180-1190, profitand de problemele pe care le avea imperiul cu cruciatii, Nemanja isi extinde stapanirea cucerind Kossovo, Metohia, regiunea Nis-ului, Zeta si alte teritorii, de la Kotor in vest, pana la Sofia in Est, esueaza insa in incercarea de a cuceri Dubrovnik-ul. Stefan Nemanja moare in 1199, lasand mostenire celor trei fii ai sai (Vukan, Stevan, si Rastko) bazele statului sarb. Curand incep luptele pentru putere intre Stefan si Vukan, arbitrate de fratele cel mic, Rastko(cunoscut mai mult sub numele de calugar, Sava).Transferarea osemintelor lui Stefan Nemanja de la Athos(manastirea Hilandar), la manastirea Studenica, aduce reconcilierea intre cei doi frati.In final, Stevan este recunoscut drept sef al statului sarb, in timp ce Vukan va primi in administrare Zeta. Regatul sarb Cucerirea Constantinopolului de catre latini in timpul cruciadei din 1204 si crearea imperiului latin de Constantinopol, schimba centrul de putere in Balcani, impartind regiunea in doua sfere de influenta: bizantina si apuseana.Casatoria lui Stefan cu printesa venetiana Ana Dandolo in 1207, indica clar noua sa politica externa de orientare spre Apus a jupanului sarb.Insintentele pe langa papa Inocentiu III de a-l incorona ca rege, dau rezultat abia in 1217 cand, sub papa Honorius, Stevan primeste coroana adusa de la Roma de fratele sau Sava.

    Sf.Sava

    Astfel in 1217 Serbia devine regat iar Stefan va fi numit Primul Incoronat.Incoironarea are loc la manastirea Zica unde Sava il incoroneaza pe fratele sau Stevan. In 1219 Sava calatoreste la Niceea de unde obtine de la imparatul bizantin Theodor I Lascaris si de la patriarhul Manuel Saranten Hariopul, atutocefaliea Bisericii Ortodoxe Sarbe.Sava devine primul arhiepiscop al Bisericii Ortodoxe Sarbe si se ocupa de organizarea acesteia la nivelul intregului stat sarb. La moarte lui Stevan Primul Incoronat, in 1228, ii urmeaza la tron fiul sau Radoslav, asa cum lasase Stevan cu limba de moarte.Casatoria lui Radoslav cu fiica guvernatorului bizantin al Epirului marcheaza o reintoarcere la politica probizantina, ceea ce ii nemultumeste profund pe boierii sarbi.Acestia din urma reusesc sa-l indeparteze de la tron pe Radoslav(care se va calugari aidoma unchiului sau Sf.Sava) si sa-l incoroneze in locul lui pe fratele sau mai mic Vladislav.Inca o data politica externa sarba se intoarce la 180 de grade, Vladislav casatorindu-se cu fiica imparatului bulgar Ioan Assan II (pe nume Beloslava).Aceatsa casatorie coincidea cu o reintoarcere spre Apus caci tarul Ioan Assan II fusese incoronat de catre papa primind catolicismul. Sf.Sava se retrage din scaunul arhiepiscopl si porneste intr-un lung pelerinaj la Locurile Sfinte, moare in 1236 la Tarnovo in Bulgaria, iar moastele sale sunt aduse in Serbia de Vladislav in 1237 si ingropate la manastire Mileseva. Bazandu-se pe alianta cu Ioan Assan II, Vladislav se va afla in mare dificultate la moartea socrului sau, ca si cum nu ar fi fost de ajuns, incep incursiunile mongole in Serbia.In aceste conditii, boierii sarbi isi reasuma fraiele puterii si il detroneaza pe Vladislav in favoarea unui al 3 lea fiu al regelui Stevan Primul Incoronat, anume, Uros I(1243). Uros I s-a dovedit a avea abilitati politice innascute, a dus o politica echilibrata reusind sa mentina stabilitatea Serbiei in ciuda cresterii puterii Ungariei si a restauratiei bizantine din 1261.Principala amenintare a venit acum din Bulgaria, dar dupa moasrtea tarului Michael Assan, aceasta amenintare se diminueaza treptat. Cel mai mare esec al regelui Uros I a fost atacul asupra Macvei(o feuda a regelui maghiar), vasalul Ungariei, cu ajutorul protectorului sau regele Bella IV al Ungariei, reuseste sa-l infranga si sa-l ia prizonier pe Uros care va fi eliberat doar in urma unei rascumparari.Casatoria lui Dragutin, fiul lui Uros, cu printesa maghiara Catalina (in 1270), stinge conflictul dintre cele doua regate. In 1276, Uros e detronat de fiul sau Dragutin (protejat de mama sa), nemultumit de faptul ca nu primeste de la tatal sau conducere uneia din provinciile statului sarb.Uros se calugareste si moare un an mai tarziu. Dragutin va avea insa o domnie scurta, in 1282 sufera un accident de calarie in urma caruie ramane olog.Datorita acestui accident, renunta la tron in favoasrea fratelui sau Milutin.Milutin se va dovedi a avea cea mai lunga domnie din istoria statului medieval sarb, aproape 40 de ani (1282-1321). In 1319, profitand de conflictul dintre regele Milutin si nepotul sau(fiul lui Dragotin), regele Ungariei Carol Robert de Anjou, intervine de partea rudei sale(fiul lui Dragotin, Vladislav).Campanie maghiara in Serbia va fi una nedecisa, Milutin reusind sa contraatace si sa respinga armata maghiara dar Carol Robert va pastra in continuare cetatea Macva. La fel ca inaintasii sai, Milutin se va razboi cu cetatea Dubrovnik fara insa a reusi sa o aduca sub ascultarea sa. Principala mostenire a lui Milutin sunt ctitoriile sale, nici un alt rege al dinastiei Nemanja nu a lasat Serbiei o asa salba de manastiri cu o arhitectura atat de bogata.

    Imperiul marii Serbii

    Secolul XIV este perioada de maxima inflorire a statului medieval sarb.Aceasta perioada este dominata de personalitatea lui Stefan Dusan, fiul regelui sarb Stefan Decanski(1321-1331).
    Stefan Dusan (1308-1355)

     
    Stfan Dusan petrece 7 ani din tineretea sa la Constantinopol unde ia contact cu civilizatia bizantina care ii va marca profund viata.Inca din tinerete se dovedeste un bun soldat, il infrange in 1329 pe banul bosniac, iar in 1330 pe tarul bulgar Mihail III Sisman. In 1331 urca pe tronul Serbiei in locul tatalui sau.Un an mai tarziu se va insura cu printesa bulgara Jelena.Exploateaza razboiul civil din Bizant dintre Ioan V Paleologul si Ioan Cantacuzino si incepe o ofensiva impotriva imperiului incepand cu 1342, cucereste astfel intinse teritorii in Bancani, cu exceptia Peloponezului si a Salonicului.De asemeni poarta razboaie cu Ungaria(cu precadere defensive).In 1345 se proclama imparat(tar) si este incoronat in 1346 in Scopje ca “tar autocrat” al sarbilor si romeilor.In acelasi timp ridica rangul Bisericii Sarbe de la Arhiepiscopta la Patriarhat.Astfel ia nastere Imperiul Sarb. Tot in 1345 are loc prima batalie cu turcii la Stefaniana, bizantinii aliindu-se cu turcii impotriva lui Dusan.Noul stat sarb avea nevoie de un cod de legi adecvat noilor realitati, astfel in 1349 Stafen Dusan emite Zakonikul(cod de legi).
     
    Stfan Dusan moare in 1355 si este ingropat la manastirea Sfintii Arhangheli de la Prizren, in prezent osemintele lui se odihnesc la Belgrad.Succesorul sau, Uros II, numit si “Cel Salb” nu poate mentine imperiul creat de parintele sau si curand Serbia se cufunda in anarhie.Concomitent un nou pericol apare in balcani, imperiul otoman.

    Destramarea imperiului sarb

     
    Urmasii lui Stefan Dusan la tronul sarbesc se dovedesc a fi cu mult sub ilustrul lor predecesor si nu reusesc sa mentina cuceririle tarului si centralizarea statului. Boierii sarbi castiga o autonomie tot mai mare faramitand Serbia in mai multe fiefuri conduse de clanuri boieresti.Printre acesti boieri se remarca clanul Mrnjavcevic, care poarta lupte cu turcii dar sunt infranti definitiv in 1371 pe raul Marica.In 1389, la Kossovo Polije cneazul Lazar(cel mai insemnat conducator sarb la acea vreme) il ucide in lupta pe sultanul Murat, dar nu reuseste sa infranga oastea turca.La aceasta batalie a participat si un corp de oaste roman trimis de Mircea cel Batran in ajutorul despotului Lazar.Dupa aceasta mare batalie sarbii nu vor mai reusi sa stranga o oaste capabila sa se opuna turcilor in adevaratul sens al cuvantului.

    In cadrul imperiului otoman

     
    Despotul Durad Brankovici muta capitala spre nord la Smederevo in speranta ca acolo va putea rezista mai mult, dar in 1459 turcii cuceresc Smederevo si independenta Serbiei ia sfarsit pentru aproximativ 4 secole.Ultimele teritorii sarbesti (fragmente din Bosnia si Zeta) sunt cucerite de turci in 1496.Dupa cucerirea Serbiei de catre turci, mare parte din nobilimea sarba, dar si oameni de rand se refugiaza in Ungaria, mai exact in Voievodina de azi si Banat. Dupa infrangerea Ungariei la Mohacs in 1526, liderul sarbilor din Voievodina, Jovan Nenand, se rascoala si reuseste sa creeze un efemer stat sarb in regiune cu capitala la Subotica.Aici se incoroneaza imparat al sarbilor dar are de a face cu opozitia nobilimii maghiare din regiune care reuseste sa infranga ostea lui Nenand in 1527, imparatul sarbilor moare in acelasi an in urma unui complot.La sfarsitul sec. XVI au loc puternice rascoale ale sarbilor in Voievodina impotriva turcilor, cu acest prilej sultanul Murad III porunceste arderea moastelor sfantului Sava.Dupa infrangerea rascoalei, sarbii isi creaza un nou centru de rezistenta, de data asta in Hertegovina.In sec XVII, incurajati de razboiul dintre turci si Liga Sfanta, sarbii trec la un obositor razboi de guerilla care cuprinde vestul Balcanilor, de la Adriatica pana la Dunare.Cand imperiul austriac a inceput sa isi extinda granitele spre Balcani, imparatul de la Viena invita pe sarbi sa se aseze in teritoriile nou cucerite de impreiu, mai spre nord, ceea ce si fac impreuna cu patriarhul Arsenie Carnojevici.In 1718, in urma pacii de la Požarevac, otomanii cedeaza imperiului habsburgic teritorii importante din nordul Serbiei si din Dalmatia.

    Independenta

     
    In urma unor puternice rascoale din 1804(condusa de Karageorge) si din 1815(condusa de Milos Obrenovici),
    Serbia isi castiga independenta in cadrul impreiului otoman cu ajutorul Rusiei.

    Petrovici Karageorge conducatorul
    sarbilor in rascoala din 1804

   
    De acum cnezii sarbi (Serbia era principat sau “knjaževina”) duc o politica de modernizare a micutului lor stat iar in plan extern una de sustinere a luptei antiotomane a sarbilor ramasi in cadrul imperiului otoman.Serbia va incerca sa fie un “Piemont” al slavilor sudici.Asa cum statul din nordul Italiei a fost artizanul unificarii peninsulei, asa si Serbia dorea sa unifice intr-un singur stat al slavilor sudici peninsula Balcanilor.In urma razboilui ruso-turc din 1877-1878, alaturi de alte state din regiune, Serbia obtine independenta, iar din 1882 devine regat.In 1903 are loc o lovitura de stat data de regele Petar I, cu acest prilej introduce in Serbia modelul democratiei parlamentare si este adoptata o Constitutie. Serbia participa la razboaile balcanice (primul intre 1911-1912 impotriva Turciei si al doile 1912-1913 impotriva Bulgariei).

    Regatul sarbilor croatilor si slovenilor

     
    In 1914 asasinarea la Sarajevo a printului mostenitor Frant Ferdinand ofera prilejul pentru declansarea Primului Razboi Mondial.In timpul razboilui Serbia de invadata de armatele germane, austro-ungare si bulgare.O puternica miscare de rezistenta ia nastere in munti iar mare parte din armata si autoritati se refugiaza pe insula Korfu traversand Albania.De aici vor debarca la Thesalonic unde vor lupta alaturi de fortele Antantei. In octormbrie 1918, Adunarea Voievodinei voteaza la Novi Sad unirea cu Serbia, tot atunci Adunarea Nationala din Muntenegru voteaza unirea cu Serbia, cateva zile mai tarziu uniunea croatilor si slovenilor in Austro-Ungaria isi exprima dorinta de a se uni cu Serbia, astfel ia nastere “Regatul sarbilor, slovenilor si croatilor”, proclamat de printul Alexandru Karageorgevici la 1 decembrie 1918. Regatul era compus din regatele Serbia si Muntenegru, statele Croatia, Slavonia si Voievodina si din provincia regala Bosnia si Hertegovina. Orasul Rieka/Fiume de pe coasta dalmata era declarat “statul liber Fiume”, va fi anexat de Italia in 1924.

    Iugoslavia

     
    Sistemul politic a fost pana in 1929 democratia parlamentara, perioada a fost marcata de crize si convulsii sociale, tot acum apar si primele neintelegeri intre politicienii croati si Belgrad. Acestei situatii incerte ii pune capat regele Alexandru la 6 ianuarie 1929. El aboleste constitutia din 1921, scoate partidele in afara legii si da o noua o noua organizare adnministrativa, de asemeni schimba numele statului in Iugoslavia (in traducere, “statul slavilor de sud”). Regimul personal al regelui Alexandru a fost numit “dictatura de la 6 ianuarie”). In 1931 a fost elaborata o noua Constitutie care garanta suveranului puteri executive. In 1934 regele este asasinat la Marsilia in Franta de o organizatie macedoneana separatista, atentatul fiind sprijinit si de liderii partidelor interzise cat si de ustasii croati (miscare croata de extrema drepta). Urmeaza o regenta, condusa de printul Paul, printul mostenitor fiind minor. Continua tensiunile interne dintre sarbi si croati referitoare la refederalizarea statului. Marul discordiei erau Bosnia si Voievodina, atat sarbii cat si croatii vroiau ca in cadrul federatiei statele lor sa obtina teritorii din aceste doua regiuni. In 1939 se ajunge la un compromis si e creata regiunea autonoma Banovina si Croatia cu un parlament propriu. Solutia este insa departe de a satisface cererile nationalistilor croati iar tratamentul minoritarilor sarbi din Banovina si Croatia nelinisteste Belgradul. Evenimentele se precipita dupa 1940, in 1941 Iugoslavia adera la Axa, in urma acestei decizii are loc o lovitura de stat sustinuta de englezi prin care printul e inlaturat de la putere, fiind incoronat regele Peter II. In acelasi an Htler invadeaza Iugoslavia, familia regala se refugiaza in strainatate, teritoriul iugoslav e impartit in mai multe entitati (statul croat, parti din Serbia sunt anexate de Ungaria si Bulgaria, iar restul e administrat de regimul colaborationist al lui Milan Nedić).

Partizani sarbi necomunisti (cetnici) 

In Croatia sub regimul ustasilor au loc masacre impotriva minoritarilor sarbi. In munti se organizeaza grupari de partizani, comunisti si anticomunisti. Gupurile de partizani comunisti conduse de Tito sunt ajutate de aliati si dupa alungarea germanilor aceste preiau controlul tarii. Noile autoritati comuniste proclama la 2 decembrie 1945 Republica Federala Democrata Iugoslavia. Josep Broz Tito (croat de origine) devine primul presedinte iugoslav. Regimul comunist sarb se remarca prin libertatea fata de Moscova (o caracteristica rara printre regimurile comuniste ale vremii ) si prin intrarea in “miscarea de nealiniere”, prin incercarea (esuata de altfel) de industrializare, Iugoslavia ramanand insa o tara semi-agricola si desigur prin opresiunea tipica tuturor regimurilor comuniste. Pe plan administrativ Iugoslavia devine o federatie de 6 republici si 2 regiuni autonome (Kossovo si Voievodina), iar constitutia din 1974 prevedea o descentralizare semnificativa, din anii `80 politicile economice ale celor 6 republici devin tot mai neuniforme, primele care au facut pasi timizi spre o economie de piata fiind Croatia si Slovenia.


     
    Dezmembrarea

     
    Sub presiunea interna si a fortelor mai mult sau mai putin oculte din exterior, federatia Iugoslava cunoaste o prima dezmembrare (Slovenia, Croatia, Bosnia-Hertegovina si Macedonia isi proclama independenta) in anul 1991-1992, urmata de razboaie civile in Croatia si Bosnia-Hertegovina. In 2003, dupa pierderea de facto a provinciei Kossovo, numele tarii se schimba in Serbia si Muntenegru, adaptandu-se realitatilor din teren. Procesul de dezmembrare al acestui stat a continuat prin separarea Muntenegrului, si va fi urmat probabil de Kossovo si Voievodina.