Sfânta noastra Biserica Ortodoxa, ca si cea Romano-Catolica, praznuieste la 21 Mai pe Sf. Împarati Constantin si Elena, cei “întocmai cu Apostolii”.

Viata Sf. Împarat Constantin, ca si a maicii sale, Elena, ne apare pilduitoare si frumoasa, fiind împaratul care a dat libertate crestinismului, prin cunoscutul Edict dela Milan din anul 313.

Nascut din parinti evlaviosi, împaratul Constantiu Chlor si Elena, Sf. Constantin cel Mare a fost un om providential pentru Biserica crestina, mai ales dupa anul 312, când - în timpul luptei cu Maxentiu - s’a produs convertirea sa. Istoricii bisericesti Eusebiu de Cezareea si Lactantiu afirma ca în ajunul bataliei de la Pons Milvius (Podul Vulturului) din 28 Octombrie 312, contra lui Maxentiu, Constantin a vazut pe cer, ziua, o cruce luminoasa, deasupra soarelui, cu inscriptia “in hoc signo vinces” (prin acest semn vei învinge). Noaptea, în vis, i s’a aratat Mântuitorul cerându-i sa puna pe steagurile armatei sale Sf. Cruce, ca semn protector în lupte. Steagul cu monograma crestina s-a numit labarum.

Victoria miraculoasa a armatei sale de numai 20 000 de soldati, contra celei lui Maxentiu, de 150 000 de soldati, Constantin a considerat-o ca ajutor de la Dumnezeu. Dovada acestei convingeri a lui Constantin în ajutorul divin este inscriptia de pe Arcul lui Constantin din Roma, pastrat pâna astazi, prin care marturiseste ca a câstigat lupta “instinctu divinitatis” (prin inspiratie divina). Apoi i-a marturisit lui Eusebiu, sub juramânt, ca semnele care i s-au aratat l-au facut sa treaca de partea crestinilor.

In Ianuarie 313, împaratul Constantin cel Mare da Edictul de la Milan, numit atunci Mediolanum, prin care crestinismul devine “religio licita”, adica religie permisa, la fel cu celelalte religii din imperiu. Mai mult, convins de valoarea religioasa si morala a crestinismului, l-a recomandat tuturor. Nu l-a declarat religie de stat - cum gresit se afirma uneori, acest lucru facându-l mai târziu împaratul Teodosie cel Mare, în anul 380.

 Politica religioasa a împaratului Constantin cel Mare a fost marcata de câteva evenimente deosebite : Edictul de la Milan din 313, înfrângerea lui Liciniu în 323, convocarea Sinodului I Ecumenic din 325, alegerea unei noi capitale în 330 etc. Prin Edictul de la Milan din anul 313, Constantin de-vine protector al crestinismului. Ia masuri în favoarea Bisericii crestine, scuteste pe preoti de obligatia functiilor municipale si le acorda subventii. Înlatura din legile penale pedepsele contrare spiritului crestin (rastignirea, zdrobirea picioarelor, stigmatizarea sau arderea cu fierul rosu). Îmbunatateste tratamentul în închisori, usureaza eliberarea sclavilor acordând episcopilor si preotilor dreptul de a-i declara liberi în biserici. Protejeaza prin lege pe saraci, orfani si vaduve. Modifica legislatia privind casatoria, îngreuneaza divortul, pedepseste adulterul.

Împaratul Constantin cel Mare a generalizat în 321 Duminica drept zi de repaus în imperiu, sarbatoarea saptamânala a crestinilor, când soldatii asistau la slujbe. Înca din anul 317 a început sa bata moneda cu monogramul crestin. Împaratul si familia sa au ajutat moral si material în repararea bisericilor sau în construirea altora mai mari si mai frumoase la Ierusalim, Roma, Antiohia, Nicomidia, Tyr etc.

Din dorinta de a ajuta Biserica, a convocat Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325, împotriva ereziei lui Arie, care socotea pe Fiul o creatura subordonata Tatalui. Sub influenta Sf. Atanasie cel Mare, Sinodul a proclamat învatatura ortodoxa despre dumnezeirea Fiului care este “Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut nu facut, Cel de o fiinta cu Tatal, prin care toate s-au facut” (Simbolul Credintei sau Crezul). Acelas Sinod a stabilit data Sf. Pasti - în prima duminica dupa luna plina a echinoctiului de primavara - si a dat 20 de canoane bisericesti. Aici, la Niceea, împaratul Constantin cel Mare a învatat despre modestia si credinta minunata a Sf. Spiridon, despre puterea rugaciunii si adâncimea evlaviei Sf. Alexandru si despre barbatia evanghelica a Sf. Nicolae, ierarhul neînfricat din Mira Lichia.

Împaratul Constantin cel Mare a trimis solie sfânta, în frunte cu Sf. Elena, mama sa, la Ierusalim, care sa caute crucea pe care a fost rastignit Domnul Iisus Hristos. Cu osteneala si rugaciune fierbinte, Sf. Elena a reusit sa afle Sf.Cruce, înaltata de Episcopul cetatii, Macarie I, la 14 Septembrie 326, în fata multimii credinciosilor.

Împaratul Constantin cel Mare a hotarât sa zideasca o noua capitala, Constantinopolul sau orasul lui Constantin, inaugurata la 11 Mai 330. Din fostul Bizant, Constantin face o capitala de imperiu crestin, cu bise-rici minunate - ca aceea a Sf. Apostoli - oras strategic, de un pitoresc deosebit. L-a numit “Roma cea noua”, umbrind Roma antica. Mai mult, episcopul noii capitale va fi ridicat la rang de cinste egal cu cel al Romei vechi, prin canonul 3 al Sinodului II Ecumenic din 381 si prin canonul 28 al Sinodului IV ecume-nic din 451.

Politica religioasa a lui Constantin cel Mare a avut si unele urmari defavorabile Bisericii : amestecul împaratilor în chestiuni religioase, sustinerea de catre acestia a unor erezii (arianismul, monofizismul etc.), patrunderea în crestinism a unor oameni care practicau superstitii etc.

Dar meritele lui Constantin cel Mare sunt deosebite: prin libertatea acordata crestinismului a facut din mi-noritatea prigonita institutia cea mai de seama în im-periu si a asigurat unitatea Bisericii crestine. De exemplu, la terminarea Sinodului I ecumenic, când ereticul Arie a fost excomunicat, când s’a proclamat divinitatea Mântuitorului, iar Osiu de Cordoba rosti pentru prima oara Crezul formulat de cei 318 parinti sinodali, marele Constantin spuse “Da, acesta este adeva-rul. Nu sunt teolog, dar simt ca aici este adevarul.

Sunt convins ca nu voi l-ati facut, ci Dumnezeu care a lucrat cu voi.” Era un mare moment din istoria Bise-ricii si a mântuirii. Duhul Sfânt lucra în Biserica, iar Biserica lui Hristos îsi afirma unitatea. I s’a reprosat lui Constantin cel Mare faptul ca nu s’a botezat decât pe patul mortii si ca a pastrat titlul de “pontifex maximus”. Adevarat, dar în primele veacuri ale crestinismului multi catehumeni amânau botezul cu anii, iar daca ar fi renuntat la titlul mai sus numit îsi ridica un rival puternic si pagân, care ar fi încercat sa restabileasca vechea religie a zeilor pagâni.

Primul împarat crestin al imperiului roman, apoi bizantin, Constantin cel Mare, a avut o domnie lunga, de peste 30 de ani (306-337), în care s’a dovedit un om de mare vointa, un întelept, un strateg, facând Bisericii cel mai mare serviciu - dându-i libertatea dupa lunga perioada de persecutii care au tulburat-o, de la Nero pâna la Diocletiu. Constantin cel Mare a murit în Duminica Rusaliilor, la 22 Mai 337, si a fost îmormântat în biserica Sf. Apostoli din Constantinopol, ctitoria sa.

Pentru meritele si serviciile aduse crestinismului, Bise-rica l-a cinstit în mod deosebit, trecându-l în rândul sfintilor, împreuna cu mama sa, Elena, si numindu-l “cel întocmai cu Apostolii”, daruindu-i cununa de Apostol ca oarecând lui Pavel pe drumul Damascului, înzestrându-l cu întelepciunea lui Solomon si cu blândetea lui David.

În aceasta sfânta zi sa cântam împreuna cu Biserica Ortodoxa “Chipul Crucii Tale pe cer vazându-l si ca Pavel chemarea nu de la oameni primind, cel între apostoli, apostolul Tau, Doamne, împarateasca cetate în mâinile Tale o au pus. Pe care pazeste-o totdeauna în pace, pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu, unule Iubitorule de oameni (troparul zilei).

Preot Dr. Cezar Vasiliu