Proorociile cuviosului Lavrentie (al Cernigovului), despre ultimele timpuri
Stareţul Lavrentie, cel ce dobândise din belşug Duhul lui Dumnezeu, vorbea adesea cu fiii săi duhovniceşti despre ultimele timpuri, prevenindu-i că trebuie să fie atenţi şi veghetori, deoarece Antihristul este aproape. Părintele spunea că va fi un război a toată lumea, încât nimeni şi nimic nu va rămâne, decât doar prin văgăuni. Se vor lupta şi vor rămâne doar două sau trei state şi vor hotărî: „Haideţi să alegem un singur împărat pentru toată lumea. Şi îl vor alege". In ultimele timpuri, adevăraţii creştini vor fi deportaţi, iar bătrânii şi neputincioşii vor fugi după dânşii. Despre Antihrist, stareţul, luminat de Duhul Sfânt, spunea: „Va veni timpul când vor umbla după semnături pentru un singur împărat pe pământ. Şi toţi oamenii vor fi înscrişi. Vor merge prin case, iar acolo vor fi soţul, soţia, copiii. Atunci soţia va încerca să-şi convingă soţul: «Hai să semnăm, avem copii, doar nu le vei mai putea cumpăra nimic». Dar soţul va spune: «Tu fă cum vrei, dar eu sunt gata să mor şi pentru Antihrist nu voi semna»". Iată ce tablou cutremurător oferă viitorul! „Va veni timpul, spunea cuviosul părinte Lavrentie, când şi bisericile închise vor fi restaurate nu numai în exterior, dar vor fi amenajate şi în interior. Vor auri cupolele bisericilor şi ale clopotniţelor. Iar când vor încheia totul, va veni acel timp când se va înscăuna Antihristul. Rugaţi-vă ca Domnul să ne dea timp să ne întărim pentru că ne aşteaptă vremuri înfricoşătoare. Şi vedeţi cu câtă viclenie se pregăteşte totul? Toate bisericile vor fi mai frumoase ca niciodată, dar nu va putea intra nimeni în acele biserici. Antihrist se va încorona ca împărat la Ierusalim într-o splendidă biserică cu participarea preoţilor şi a Patriarhului. Orice om va putea veni şi pleca din Ierusalim fără nici un fel de oprelişti. Să vă străduiţi sa nu mergeţi pentru că totul va fi spre ademenire şi înşelare. Antihrist se va trage dintr-o fată evreică desfrânată, având douăsprezece generaţii de desfrânare. Copilul va fi foarte capabil şi deştept, mai ales de atunci de când, fiind foarte mic, de doisprezece ani, plimbându-se cu mama lui prin gradină, se va întâlni cu satana, care ieşind din însăşi bezna întunericului, va intra în el. Băiatul se va cutremura de frică, dar satana îi va spune: «Nu te teme, te voi ajuta». Din acest copil se va coace în chip de om Antihrist. La încoronarea lui, când se va citi Simbolul de credinţă, el nu va permite să fie citit corect: unde vor fi cuvintele «lisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu» se va recunoaşte numai pe sine. Atunci Patriarhul va exclama: «Acesta este Antihrist!» şi Patriarhul va fi ucis. La încoronare Antihrist va purta mănuşi şi când le va scoate, pentru a-şi face cruce, Patriarhul va observa că la degete nu are unghii, ci copite, lucru ce îl va încredinţa că este Antihrist. Vor veni din cer proorocii Enoh şi Ilie, care vor spune tuturor că a venit Antihrist: «Acesta este Antihrist, să nu credeţi în el». Acesta îi va ucide pe prooroci, dar aceştia vor învia şi se vor înălţa la cer." Monahia Evlampia, în casa căreia a trăit sfântul, în timp ce mănăstirea era închisă, a păstrat în amintire următoarele: "Era în anul 1939. Părintele a discutat o noapte întreagă. Nu am putut să pricep cu cine a discutat. Nu am îndrăznit să intru şi să văd. Dimineaţa părintele a spus: «Maică, am avut musafiri şi tu ai fost martoră». Atunci am întrebat: «Pe cine?». Stareţul a răspuns cu bucurie: „Proorocul lui Dumnezeu Ilie şi dreptul Enoh. Ei au discutat cu mine despre ultimele încercări ale lumii, despre Rusia, despre împăratul ortodox şi despre Antihrist. Ei au mai spus că va veni să stea de vorbă cu mine Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan Teologul»". In anul 1949, noaptea, sfântul stareţ Lavrentie s-a învrednicit de vizita Evanghelistului Ioan Teologul. Era pe data de 26 septembrie pe stil vechi. Ei au discutat aproape şapte ore. Sfântul Evanghelist a completat cele spuse de proorocul Ilie şi dreptul Enoh şi i-a mai spus şi despre arătarea Crucii Domnului, despre învierea morţilor şi înfricoşata judecată a lui Hristos. Antihrist va cunoaşte toate vicleniile diavoleşti şi va face false minuni. Pe el îl va asculta şi îl va vedea, în acelaşi timp, întreaga lume. Sfântul lui Dumnezeu, mărturiseau arhiepiscopul Simon, arhiepiscopul Teodosie, episcopul Iacob şi arhimandritul Teofan, spunea: „Fericit şi preafericit va fi omul care nu va dori şi nici nu va vedea faţa spurcată a lui Antihrist. Cine va vedea şi va asculta cuvântul hulitor de Dumnezeu a lui Antihrist, făgăduinţele pentru toate bunurile pământeşti, acela va fi ademenit şi va merge cu închinăciune înaintea lui şi împreună cu el va pieri şi va arde în focul cel veşnic". Ei l-au întrebat pe părintele: „Cum vor fi toate acestea?". Stareţul a răspuns cu lacrimi: „în locurile cele sfinte va fi necurăţia pustiirii şi se vor arăta mârşavii ademenitori ai lumii care vor înşela oamenii ce s-au lepădat de Dumnezeu şi care vor săvârşi false minuni. După ei se va arăta Antihrist şi toată lumea îl va vedea deodată". Părinţii l-au întrebat pe sfânt: „Unde? In locurile sfinte? In biserică?". Cuviosul a răspuns: „Nu în biserică, ci în fiecare casă. In colţul unde stau acum sfintele icoane vor sta maşini ademenitoare, care vor înşela oamenii. Mulţi vor spune: trebuie să vedem şi să auzim noutăţile. In aceste noutăţi se va arăta Antihrist". „Pe oamenii răi îi va însemna cu peceţi. Creştinii vor fi urâţi. Vor începe ultimele prigoane împotriva sufletului creştinesc care va refuza pecetea satanei. Prigoanele vor începe la Ierusalim, iar apoi în toată lumea se va vărsa ultima picătură de sânge pentru Numele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Dintre voi mulţi vor vedea acele timpuri înfricoşătoare. Peceţile vor fi în aşa fel încât se va vedea cine a primit-o şi cine nu. Creştinul nu va mai putea nici cumpăra şi nici vinde nimic. Dar nu vă întristaţi: Domnul nu îi va lăsa pe fiii Lui... Nu trebuie să vă temeţi! Biserici vor fi, dar creştinul ortodox nu va putea să intre, deoarece acolo nu se va mai aduce jertfa nesângeroasă a lui Iisus Hristos, căci acolo va fi adunătură „satanică". Pentru această fărădelege, pământul va înceta să mai rodească, iar din cauza lipsei de ploaie se va crăpa peste tot; vor fi asemenea crăpături încât omul va putea cădea în ele. Creştinii vor fi omorâţi sau deportaţi în locuri pustii. Dar Domnul îi va ajuta şi îi va hrăni pe urmaşii Săi. Evreii, de asemenea, vor fi adunaţi într-un singur loc. Unii evrei, care au trăit cu adevărat după Legea lui Moise, nu vor primi pecetea lui Antihrist. Ei vor aştepta momentul şi vor fi atenţi la problemele lor. Ei ştiu că strămoşii lor nu L-au recunoscut pe Hristos ca Mesia, dar Dumnezeu le va deschide ochii şi nu vor primi pecetea satanei, ci vor recunoaşte pe Hristos şi vor împăraţi cu Hristos. Toţi oamenii slabi vor merge după satana şi când pământul nu va mai rodi, oamenii vor veni la dânsul să le dea pâine, iar el va spune: „Pământul nu dă pâine. Eu nu pot face nimic". De asemenea, nu va fi nici apă, căci toate râurile şi lacurile vor seca. Această nenorocire se va prelungi trei ani şi jumătate, dar de dragul aleşilor Săi, Domnul va scurta aceste zile. In acele zile încă vor mai fi luptători puternici, stâlpi ai Ortodoxiei, care vor fi sub înrâurirea rugăciunii lui Iisus. Domnul îi va acoperi cu harul Său atotputernic şi nu vor vedea acele false semne, care vor fi pregătite pentru toţi oamenii. Repet încă o dată că nu se va putea merge la acele biserici, pentru că nu va fi harul în ele. O soră, ascultând această discuţie, a întrebat: „Cum va fi? Nu aş vrea să ajung acele timpuri!". „Tu eşti tânără, ai putea să aştepţi", a spus stareţul. „Este înfricoşător!". „Dar tu să alegi una din două: cele pământeşti sau cele cereşti". „Va fi război, a continuat părintele şi unde va fi război, acolo oamenii nu vor mai fi. Inainte de acest război, Domnul va trimite oamenilor slabi unele boli şi ei vor muri. In timpul lui Antihrist nu va fi moarte. Al treilea război mondial nu va fi pentru pocăinţă, ci pentru distrugere". Sora a spus: „Este bine că va fi război, pentru că unii vor fi trecuţi în rândul mucenicilor". Părintele a replicat: „Nu, dacă cei credincioşi vor fi udaţi cu sânge, atunci se vor număra cu mucenicii, dar dacă vor fi necredincioşi, atunci vor merge în iad". „Pot să şi piară unii", a spus sora. Dar părintele a răspuns: „Pe cei slabi, Dumnezeu îi va lua, iar alţii se vor curăţa prin boli. Unii, care la război îşi vor înmuia păcatele lor în sânge, vor fi număraţi cu mucenicii. Iar pe cei mai puternici, Domnul îi va lăsa să se întâlnească cu El. Până ce nu se va întregi cu cei ce se mântuiesc numărul martorilor lui Dumnezeu, pustiit prin căderea unei părţi a îngerilor, Domnul nu va veni la judecată. Dar în ultimul timp Domnul îi va trece în ceata îngerilor şi pe cei vii, înscrişi în cartea vieţii,. „Restaurarea bisericilor va continua până la venirea lui Antihrist şi pretutindeni va fi o frumuseţe nemaipomenită, spunea stareţul. Iar voi să fiţi cumpătaţi cu reparaţiile la biserica noastră, mai ales privind partea exterioară. Rugaţi-vă mai mult, mergeţi la biserică, mai ales la Liturghie, la care se aduce jertfa nesângeroasă pentru păcatele întregii lumi. Spovediţi-vă şi împărtăşiţi-vă mai des cu trupul şi sângele lui Hristos şi Domnul vă va întări. Domnul este milostiv: acei evrei care vor refuza să primească pecetea lui Antihrist şi vor striga că aceasta este o înşelătorie, iar nu Mesia, se vor mântui". Părintele discuta cu ierodiaconul Gheorghe, plângea cu amar şi spunea: „Multă preoţime va pieri în timpul lui Antihrist". Părintele Gheorghe i-a spus: „Cum să fac să nu pier, doar eu sunt diacon?". Părintele a răspuns: „Nu ştiu". Atunci diaconul a început să plângă şi căzând la picioarele stareţului îl implora să se roage pentru el, pentru a se feri de iad. Stareţul s-a rugat şi a spus: „Bine, aşa va fi, te vei îmbolnăvi de cap şi vei intra în împărăţia cerurilor". Cele spuse de stareţ s-au împlinit. Noi îl ştiam pe acest diacon de la Lavra Peşterilor din Kiev. Era un călugăr foarte virtuos. Deodată s-a îmbolnăvit de cap şi în scurt timp a murit. Părintele plângea deseori cu lacrimi: „Este plin iadul cu sufletele oamenilor... Şi întind şi pe pământ iadul. Toţi demonii vor ieşi şi vor fi în oamenii care nici nu îşi fac cruce, nici nu se roagă, ci doar ucid oameni. Iar uciderea este întâiul păcat. Demonii se vor strădui să ademenească cât mai mulţi oameni cu acest păcat". Extras din cartea "Sfantul Lavrentie al Cernigovului", Ed. Bunavestire, Galati 2003 Profetia Sfantului Metodie, arhiepiscopul Patarelor, care a patimit in anul 310 d.Hr
Pentru cele ce vor fi in zilele cele mai de pe urma, la veacul al saptelea.
La sapte mii de la facerea lumii, se vor ridica ismaielitii si agarenii, adica cei ce se trag din Agar si din Ismail, care sunt turci si vor inconjura zidurile cetatii Vizantiei (Constantinopolul), si vor aduna toate neamurile in cetatea de pe sapte munti. Cata urgie cand te va inconjura multimea de oameni, si te vor stapani ca pe un lucru de nimic, si zidurile cele frumoase vor cadea ca un smochin putred si va calca pruncul asupra ta, adica Ismail. Si va pune asupra ta sceptrul ? Si va pune mainile lui pe sfintele lui Dumnezeu jertfelnice ? Si cele sfinte nu le va primi, ci le va da fiilor pierzarii. Iar dupa aceea se va ridica sarpele cel adormit, si va bate pe prunc si haina lui cea imparateasca imbracandu-o, numele lui se va slavi intru bune vestiri. Iar fiii pierzarii intarind razboiul, vor da fetele lor catre apusul soarelui. Si vai de tine cetate de pe sapte munti! Va da sarpele cel adormit moarte cuvioasa, si va stapani asupra cetatii, de pe sapte munti neamul cel plavit cinsprezece ani. Si vor da in ea si vor manca din ea multi spre izbandirea sfintelor. Si vor stapani la rasarit trei purtatori de grija, si la apus oarecare purtatori de grija (Germania n.n.), si cu el impreuna se vor scula sapte lupi, la fel de salbateci (care sunt cele sapte puteri). Lupi se intelege, unde este neamul cel biruitor. Si vor bate pe ismaeliteni si-i vor goni pana la colonie, care se intelege ca este locul mutarii. Si vor turba neamurile cele de acolo, care sunt ascultatoare credintei lor, si-i vor imparti cu graba si manie. Partea cea dintai va ierna la Efes, a doua parte la Magulinii, a treia parte la marginea tarmului marii la Pergam (langa Smirna) si a patra in Bitinia. Si vor insira vase multe pe apa, si vor calca hotarele ei. Atunci se vor tulbura popoarele care sed in unghiurile Ostrovului, si se va ridica Filip cu 18 limbi (state), si se vor aduna la Constantinopol si vor porni razboi cum nu a mai fost vreodata. Si vor alerga pe ulitele cetatii si multa varsare de sange se va face, incat va curge sangele ca paraiele; si se va tulbura marea pana in adanc.
Atunci boul va striga, magura cea uscata va plange. Si atunci vor sta caii si se va auzi glas din cer zicand: Stati, stati, pace voua: destul. Aceasta izbandire se va face pentru cei nesupusi si neascultatori. Si le va zice: veniti catre partile din dreapta orasului, si acolo veti afla un om stand cu multa mahnire, rezemandu-se intre doi stalpi, stergandu-si sudoarea de pe hainele sale, si va fi cu barba alba, drept, milostiv si cu haine simple si bland la fire; la varsta de mijloc. Si va avea la piciorul drept un semn in mijlocul lui. Si glas de inger se va propovadui: Luati-l si-l incoronati pe acesta imparat. Si luandu-l pe el patru ingeri purtatori de viata, il vor duce pe el la sfanta si marea biserica a lui Dumnezeu Sofia, si-l vor incorona pe el imparat, si-i vor da lui in mana dreapta o sabie, zicandu-i: imbarbateaza-te si te intareste, si biruieste pe vrajmasii tai. Luand el sabia de la ingeri va bate pe ismaeliti si pe etiopieni si pe europeni si pe tatari si pe alte neamuri. Iar pe ismaeliteni in trei ii va imparti. Partea intai o va trece sub sabie, iar a doua parte o va boteza, iar a treia parte o va goni cu mare manie, pana la copacul singur (Marul rosu). Si intorcandu-se de la razboi, se vor deserta comorile pamantului si toti se vor imbogati, nimeni dintre ei nu va fi sarac. Si pamantul isi va da roada sa insutit. Iar cu armele cele de razboi isi vor face fiare de plug si seceri, si va imparati ani 15. Si dupa moartea lui va imparati altul 11 ani. Si acesta va vedea moarte sa mai inainte de vreme mergand la Ierusalim, unde este imparatia lui Dumnezeu. Si dupa el vor imparati patru feciori ai lui, si cel dintai va imparati la Roma, iar cel de-al doilea va imparati la Alexandria, si al treilea la Salonic, iar al patrulea la Constantinopol. Si atunci ridicand razboi intre dansii, pe preoti si pe calugari ii vor lua la oaste; si nici unul dintre dansi nu se va mantui, (ca toti in razboi vor pieri). Si nefiind vreun barbat vrednic ca sa imparateasca pe pamant, va imparati o femeie spurcata si fara de rusine. Si aceasta va spurca sfintele biserici si jertfelnicele lui Dumnezeu. Si stand in mijlocul Constantinopolului, va propovadui zicand cu mare glas: cine este Dumnezeu afara de mine, si cine va sta impotriva imparatiei mele ? Si indata se va cutremura Constantinopolul si se va scufunda cu totul intru pierzare, si numai cele ce se cheama maguri uscate se vor vedea. Si trecand prin Constantinopol corabierii vor zice: Aici a fost Constantinopolul cel vesti si laudat in lume! Si asa va imparati altul la Salonic putina vreme, si se va scufunda si acela. Si dupa aceea se va scufunda in mare si Smirna si Cipru de furtuna. Si dupa aceea va imparati Antihrist ... si va face minuni si semne ciudate, incat pe multi ii va rataci de la dreapta credinta si de va putea pana si pe cei alesi... Si va mari si va slavi pe evrei si va dezradacina bisericile si le va preface (le va da alta destinatie) si va fi foamete si ciuma in toata lumea. Si apele se vor usca, iar paraiele si raurile vor seca. Si ploaia nu-si va da roada sa pe pamant. Si va stapani acest blestemat 3 ani si 6 luni.
Atunci va trece anul ca luna, si luna ca saptamana, si saptamana ca ziua, si ziua ca ora , si ora ca minutul pentru robii cei alesi ai lui Dumnezeu. Iar dupa implinirea acestor trei ani si jumatate, va ploua Dumnezeu cu foc asupra pamantului si va arde de trei coti. Si atunci va striga pamantul catre Dumnezeu si Ziditorul sau, zicand: Curat sunt inaintea Ta Doamne si intru mine nu este greseala. Si atunci cerul ca o carte se va infasura, iar ingerii vor trambita, intru ale caror glasuri vor invia mortii. Si cei drepti vor sta de-a dreapta imparatului ceresc, iar cei pacatosi de-a stanga. Si dreptii vor mosteni cerestile bunatati, iar pacatosii vesnica munca a focului nestins, si viermele cel neadormit cu slujitorii lui Antihrist pe care i-au inselat. Iar pe noi sa ne invredniceasca sa dobandim vesnicile bunatati, pe care le-a gatit Dumnezeu celor ce-l iubesc pe El, a caruia este slava, cinstea si inchinaciunea, in veci. Amin. Profetia de pe piatra de mormant a Sfantului Constantin cel Mare
Inscriptia care este scrisa pe piatra de deasupra mormantului Sf. Constantin cel Mare, primul imparat crestin, a fost descifrata de Ghenadie Scolasticul din porunca imparatului grec Ioan Paleologul, la anul 1440; cu 13 de ani mai inainte de a fi cucerit Constantinopolul. Ghenadie a ajuns cel dintai patriarh, pe vremea lui Mahomed II.
"La intaiul indiction al imparatiei lui Ismail, Mahomed va infrange neamul Paleologilor, si cetatea de pe sapte munti (Constantinopolul) o va lua si inca va imparati. Si va rasturna multe neamuri, si insule va pustii pana la Pontul Euxin. (Marea Neagra) si pana in vecinii ei de la Istru (Dunare) va fi hotarul, si se va opri. Si in al 8-lea indiction va cuceri Peloponezul. Iar in al 9-lea indiction, asupra partii Crivatului se va osti. Si in al 10-lea indiction, pe Dalmati va supune si iarasi se va intoarce dupa un timp la Dalmati cu razboi mare; si pe unii va zdrobi. Multimea neamurilor cu cei de la miazanoapte pe mare si pe uscat, la razboi se vor aduna si pe Ismail vor birui, si pe un stranepot al lui va lasa sa imparateasca scazut si mic. Iara neamul cel plavit cu celelalte puteri in unire pe Ismail vor zdrobi cu desavarsire. Apoi razboi mare se va face de catre toate neamurile, cu cruzime pana la al 5-lea ceas, si glas de sus va striga: stati, stati cu frica; alergati cu multa sarguinta catre partea cea dreapta a cetatii, si veti afla un barbat minunat si viteaz, pe acela puneti-l imparat, ca iubit imi este mie, si pe el primindu-l voia mea veti implini ..."
In general profetia este in acord cu marturiile istorice consemnate de istorici intelepti si oameni sfinti deasupra pietrei de mormant a Sf. Constantin cel Mare, primul imparat crestin, cand fiul lui Constantin a mutat ramasitele pamantesti ale tatalui sau de la Nicomidia in Constantinopopol, si pe care le-a ingropat in biserica Sf. Apostoli. Profetia pomeneste numai evenimentele care vor avea loc si a fost descifrata de Ghenadie Scolasticul in 1440 cu 13 ani inainte de a fi cucerit orasul de catre turci. Profetia cuprinde evenimente legate de inflorirea turcilor, cucerirea Constantinopolului si sfarsitul care-i asteapta pe turci. De la anul 339, cand a murit Constantin cel Mare si pana la 1440 cand s-a descifrat profetia au trecut 1101 ani. Profetia a fost descifrata dupa ce a trecut vremea pentru ca sa vada crestinii ce avea sa se intample nu peste mult timp, caci au existat si inaintea lui Ghenadie multi barbati intelepti si sfinti care au descoperit evenimentele ce aveu sa vina. Constantinopolul este numit "sapte munti" nu numai in aceasta profetie, ci si in multe texte istorice. Vecinii de la Istru sunt popoarele care se invecineaza cu Istrul (Dunarea).
Avem confirmarea extraordinara a profetiei. Cucerirea Constantinopolului de catre Mahomed Cuceritorul pe vremea lui Constantin Paleologul: "Mahomed va infrange neamul Paleologilor si cetatea de pe sapte munti o va lua...". Intai este prezisa infrangerea pe care o va suferi imparatia otomana la anul 1683 d.Hr. "Multimea neamurilor cu cei de la miazanoapte pe mare si pe uscat, la razboi se vor aduna si pe Ismail vor birui". De asemenea infrangerea turcilor de catre greci, bulgari si serbi in 1912-1913. Stranepot este numit noul regim din Turcia condus de Chemal, care a anulat pe sultani si care va imparati "scazut si mic". Ramane realizarea profetiilor care au intarziat, dintre cele care au fost descoperite, daca comparam profetia cu alte paralele. "Insa neamul cel plavit cu celelalte puteri, in unire pe Ismail vor zdrobi cu desavarsire". Toate profetiile converg in directia distrugerii turcilor de catre dusmanii lor, rusii in alianta cu alte state. Razboiul va fi "ingrozitor"; asadar se vor lupta multe state crestine din Occident revendicand Constantinopolul, cu mare tulburare si cruzime. Atunci, dupa ce se vor face sacrificii nemaivazute de mari razboiul va fi oprit prin interventie de sus. Profetia unui anonim (1054 d.Hr.)
Pentru cele ce vor fi in zilele cele mai de pe urma, la veacul al saptelea.
1. Un mare razboi european. 2. Infrangerea Germaniei, distrugerea Rusiei si Austriei. 3. Infrangerea turcilor de catre greci. 4. Intarirea turcilor peste popoarele occidentale si infrangerea grecilor de catre Agar. 5. Macelul popoarelor ortodoxe. 6. Si mare neliniste a popoarelor ortodoxe. 7. Invazia celor 6 armate straine in Marea Adriatica. Cele care pregatesc iadul celor ce locuiesc pe pamant. 8. Un semn mare catre agareni (turci). 9. Un nou razboi european. 10. Unirea popoarelor crestine contra Germaniei. 11. Infrangerea galilor de catre Germania. 12. O revolutie a inzilor si ruperea lor de Anglia. 13. Anglia este limitata la Saxonia. 14. Inving popoarele ortodoxe si distrugerea generala a agareni lor (turcilor) de catre ortodocsi. 15. Nelinistea lumii. 16. Deznadejde generala pe pamant. 17. Batalia a sapte state in Constantinopol. Un macel de trei zile si trei nopti. Biruinta celui mai mare stat contra celor 6 state. 18. Alierea celor 6 state contra celui de al saptelea stat; trei zile si trei nopti macel. 19. Oprirea razboiului de catre un inger si predarea orasului grecilor. 20. Revenirea latinilor (romano-catolicilor) la credinta cea dreapta ortodoxa. 21. Prigonirea credintei ortodoxe de la Rasarit pana la Apus. 22. Frica si spaima acestora provocata de barbari. 23 Destituirea papei si proclamarea unui patriarh peste toata Europa. 24. In 55 de ani sfarsitul necazurilor. Iar al saptelea nu este necajit, nu este exilat, revenind in bratele mamei celei iubitoare (Biserici).
Asa va fi si asa se va petrece. Amin. Amin. Amin. Eu suit Alfa si Omega. Inceputul si sfarsitul. La sfarsit vor fi o turma si un pastor din credinta ortodoxa. Aceasta se va intampla. Amin. Amin. Amin. (Robul lui Hristos - Adevaratul Dumnezeu)
Profetia a fost scrisa de un anonim, asadar de cineva care din modestie nu a dorit sa-si faca cunoscut numele sau. Deja primele 8 semne ale profetiei s-au implinit cu multa exactitate, dupa cum vom relata in continuare. A mai ramas implinirea restului de semne. Deci descoperim in al 9-lea semn si in continuarea biruintei ortodoxe, lupta dintre rusi si turci, si macelul general al turcilor.
Nelinistea lumii, care urmeaza este lesne de interpretat fiindca razboiul va fi descoperit in desfasurare. Iar dupa ocuparea Constantinopolului, dupa cum vedem si din profetiile precedente, descurajarea oamenilor se va generaliza, si aici se are in vedere, in mod evident, utilizarea armelor nucleare. Semnul 17 prezice biruinta rusilor contra statelor din Apus in lupta de la Constantinopol. Urmeaza alianta celor 6 state din Apus contra rusilor. Acest razboi va fi crunt cu un macel nemaivazut; razboiul va inceta prin interventie dumnezeiasca. Papa urmeaza sa fie destituit.
Semnele care s-au indeplinit sunt urmatoarele: 1) Un mare razboi european (1914). 2) Infrangerea Germaniei si distrugerea Rusiei (1917) si a Austriei (1918). 4) Intarirea turcilor peste popoarele occidentale si infrangerea grecilor de catre Agar (turci) (1922). 5) Macelul popoarelor ortodoxe (1922). 6. Nelinistea crestinilor din cauza macelului provocat de turci. 7. Invazia celor sase armate straine in Marea Adriatica (1938 armata Italiana invadeaza Epirul), si care pregatesc iadul celor care locuiesc pe pamant (1938 al doilea razboi mondial care a inghitit milioane de oameni). 8) Un semn mare catre agareni (perioada de dupa cel de al doilea razboi mondial pana astazi cand Turcia se considera pe sine puternica (ocuparea Ciprului). 9) Un mare razboi european (probabil al treilea razboi mondial, care va incepe din zona Bosforului si care se va extinde pana in Palestina. Semnele 10, 11, 12, 13, vor consutui evenimente inlantuite, dupa cum au si inceput a se indeplini. Daca consideram semnul 10 ca s-a indeplinit cu alierea Germaniei cu Bulgaria si Romania in timpul celui de-al doilea razboi mondial, ca semnul 11 s-a adeverit cu infrangerea Frantei de catre Germania in primavara lui 1940 si ca semnele 12 si 13 reprezinta pierderea coloniilor de catre Anglia, fapt care s-a intamplat, atunci ne aflam in ajunul semnului 14, prin urmare in ajunul unui razboi mondial. Daca urmarim aceasta serie de evenimente, atunci semnul 9 trebuie sa reprezinte al doilea razboi mondial.
Urmarirea cu atentie a implinirii semnelor care ne-au fost profetite nu lasa loc de tagaduire asupra confirmarii si celorlalte semne care urmeaza, oricat de dureroase ar fi aceste evenimente pentru omenire. Oare cele doua razboaie mondiale nu au concentrat cruzimi nemaivazute de sarmana omenire ? Oare omul nu-si "va veni in sine" ca sa se pocaiasca si sa mearga pe calea lui Dumnezeu ? Exact contrar se intampla. Rezistenta morala a omului a slabit continu si pacatul ia proportii, si ameninta ca sa atraga inca si pe cei alesi, pentru ca raul este cu mai multe capete, iar atacul puterilor intunericului se generalizeaza. Nu mai ramme decat pocainta noastra curata si neintarziata. Pocainta, postul si rugaciunea sunt singurele arme ale crestinului cu care poate sa lupte ca sa schimbe hotararea lui Dumnezeu pentru multele infricosari care ne asteapta.
Sf. Scriptura si istoria Bisericii noastre este plina de exemple unde Dumnezeu, ascultand rugaciunile fiilor Sai credinciosi, a schimbat hotararea si le-a daruit mantuirea. Mantuirea Ninivei este un asemenea exemplu, fiindca pocainta, rugaciunea si postul locuitorilor au schimbat hotararea lui Dumnezeu, de a distruge Ninive.
Si astfel si frecventele cereri ale credinciosilor pentru evitarea secetei, sau a altor primejdii si calamitati, care ar putea veni, in general au rezultatul scontat. Cu toate acestea este nevoie de pocainta sincera si de schimbarea modului de viata.
|