|
 Teritoriul Ţării Româneşti a fost tot timpul sub influenţa bizantină, indiferent de căile de pătrundere ale acesteia, moştenire comună româno-bizantină a imperiului roman, de-a dreptul din Bizanţ, fie adusă de alte popoare castigate culturii bizantine sau de imigranţii sud-dunăreni din secolele XIV-XVI.
Influenţele bizantine asupra Ţării Româneşti pot fi împărţite în trei mari etape în funcţie de perioada şi natura lor.
Moştenirea comună a imperiului roman.
O parte din elementele specifice lumii bizantine se regăsesc în Ţara Românească în virtutea moştenirii imperiului roman târziu. Stăpânirea efectivă a Daciei, păstrarea legăturilor neîntrerupte cu Balcanii şi romanitatea sud-dunăreană au facut ca la nord de Dunăre să existe elemente de continuitate socio-culturală comune cu cele pastrate de-a lungul veacurilor în imperiul roman medieval, denumit şi bizantin. Regiunea Olteniei, mai ferită de invaziile târzii (sec. X-XIII) decât restul ţării, a avut posibilitatea să dezvolte organisme statale şi să menţină un contact strâns cu sudul bizantin1. Nu e de mirare aşadar ca întemeierea ţării porneşte din această regiune.
Cea mai importantă componentă a moştenirii comune a imperiului roman este ortodoxia. Creştinismul ortodox, tolerat de la 313 şi proclamat religie oficială a imperiului la 381 se regăsea pe teritoriul Daciei nord-dunărene cu mult înainte de datele mai sus menţionate. Martiri, basilici, artefacte creştine s-au gasit atât în Dobrogea cât şi în restul Ţării Româneşti de mai târziu. Cu siguranţă că aderarea statului roman la acestă religie a însemnat o intensificare a misionarismului în nordul Dunării, care, alături de schimburile comerciale şi relaţiile sociale nemijlocite între imperiu şi fosta provincie, favorizate de unitatea etnica dintre cele doua maluri ale fluviului au dus, pentru secolele IV-VI la o unitate socio-culturală între nordul peninsulei balcanice şi teritoriul de mai târziu al Ţării Româneşti.
Caracterul bizantin s-a păstrat la noi în primul rând prin Biserică.
Crestinismul era raspândit la români înca din primele veacuri, când împaratia romanilor nu era înca împartita în doua. Aceasta a usurat mult îmbratisarea ideilor care se framântau la Constantinopol, mare cetate crestina, asezata mult mai aproape de noi decât Roma.
n tara noastra de timpuriu s-au înaltat biserici crestine, cladite de mesteri veniti din Rasarit
Existenţa lor dovedeste ca crestinismul patrunsese adânc în poporul care locuia prin partile noastre. Stim, de altfel, ca au fost si câtiva martiri, bastinasi din Dabrogea care, în vremea prigonirilor împotriva crestinilor, au pierit apărând legea lui Hristos.
Dupa triumful crestinismului, Biserica noastra atârna de episcopia din orasul Sirmium, asezat în Serbia pe râul Sava.
De la începutul veacului V, s-a introdus în tara noastra, prin acest oras, cinstirea Sfântului Dumitru din Salonic. Si iata cum.
Leontiu, guvernatorul provin-ciei Iliricului, din care facea parte si Dacia, cade greu bolnav la Salonic. Doctorii, nereusind sa-l însanatoseasca, el alearga la ajutorul Sfântului Dumitru, patronul acestui oras. n curând boala trece, iar Leontiu, re-cunoscator, ridica sfântului o mareata biserica, care se poate vedea si în ziua de astazi.
Apoi, neputând ridica moas-tele sfântului ca sa le duca la Sirmium, se multumeste cu mantia lui, pe care o aduce la resedinta sa. Aici el înalta întâia biserica închinata Sfântului Dumitru. Desigur ca cultul acestui sfânt a trecut si în tara noastra, deoarece biserica noastra atârna de cea din Sirmium.
Dupa darâmarea acestui oras de huni în veacul V, Salonicul devine capitala episcopiei, de care atârnam si noi. Acest oras, fiind un puternic centru bizantin, influenta bizantina urmeaza a se raspândi la noi prin Biserica.
n urma, biserica noastra atârna de orasul Justiniana Prima si, mai târziu, de Ohrida. Muntenia asculta prin veacul VII de episcopul din Ohrida, în urma de Patriarhia din Constantinopol.
Prin urmare, e de presupus ca influenta bizantina n-a putut slabi în tot timpul acesta, cel putin în ceea ce priveste ideile religioase ale poporului ce locuia prin partile noastre.
Odată cu împărtăşirea aceleiaşi credinţe sudul şi nordul Dunării au împărtăşit şi aceeaşi mentalitate politică iar respectul pentru împăratul de la Constantinopol, văzut ca ocrotitor al lumii creştine se va reflecta din plin în basmele populare româneşti de mai târziu.
Tot pe seama moştenirii comune a imperiului roman putem pune şi sistemul eredit-electiv de succesiune la tronul ţării, sistem existent atât în imperiul bizantin cât şi în Ţara Românească. Îl regăsim în imperiul roman târziu când principiul alegerii împăratului de către Senat se îmbină cu principiul dinastic, doar egalitatea în drepul la succesiune acordată atât fiilor legitimi cât şi celor din afara căsătoriei pare să fie un aspect local. În fine titulatura ţării şi etnonimul poporului, în ambele cazuri, al Ţării Româneşti şi al imperiului bizantin, dincolo de realitaţile etnice din teren, fac trimitere directă la moştenirea romană.
Contactul direct sau mijlocit cu lumea bizantină
Este a doua cale, şi cea mai importantă, de pătrundere a influenţei bizantine la nord de Dunărea în general şi în Ţara Românească în special.
Împăraţii Bizanţului, deşi n-au avut stăpânire statornică dincoace de Dunare, erau preocupaţi totuşi de p ameninţările pe care le reprezentau popoarele migratoare stabilite vremelnic aici. Expediţiile peste Dunăre în ambele sensuri dar şi legăturile diplomatice între bizantini şi stăpânitorii politici vremelnici din viitoarea Ţară Românească sunt o certitudine. În fine stăpânirea Ţaratului Bulgar pe aceste meleaguri, stat câştigat de cultura şi civilizatia bizantină în secolele IX-X, toate acestea au avut darul de a impregna societatea dintre Carpaţi şi Dunăre cu spiritualitate şi cultură bizantină, venită de această dată pe filieră slavona aşa cum o arată reorganizarea bisericească din această perioadă. Pare că această din urmă influenţă bizantină, venită pe filieră slavă în vremea primului Ţarat Bulgar, să fi jucat rolul hotărâtor în determinarea caracterului culturii noastre medievale de mai târziu.
Renumele de care se bucura cultura bizantină în comparaţie nu doar cu cea a popoarelor barbare din jurul său, dar chiar în comparaţie cu cea occidentală, nu putea decât sa aibă o influenţă majoră şi dincolo de hotarele sale politice.
Dupa întemeierea Ţării, domnii români se gândesc la cârmuirea si orânduirea treburilor bisericesti.
Alexandru Basarab, domnul Munteniei, se adreseaza în acest scop patriarhului din Constantinopol, pe la anul 1359, dorind sa-i închine Biserica româneasca. Pentru aceasta îl roaga sa-i trimeata un arhiereu, care sa organizeze Biserica.
Patriarhul da ascultare dorintei voievodului muntean si-i trimite pe mitropolitul grec din orasul Vitzina, Iakint Critopol. Acesta, dupa cererea însasi a lui Alexandru Basarab, fu recunoscut mitropolit peste toata diocesia Ungro-Vlahiei. Voievodul se mai lega ca toti viitorii mitropoliti sa fie sfintiti de patriarh si daca va fi altfel sa cada blestemul peste el si tara lui.
Unsprezece ani dupa aceasta învestire, la 1370, se înfiinteaza o a doua mitropolie în tara Româneasca, cea a Severinului.
Mitropolitul Iakint, fiind batrân, cere de la patriarhul Filoteu din Constantinopol sa încredinteze scaunul mitropolitan fratelui sau, Daniel Critopol, dicheofilaxul Patrarhiei. I se face pe voie si Daniel, care dupa hirotonisire lua numele de Antim, se numeste mitropolit nu asupra întregii Muntenii, ci asupra unei jumatati din aceasta tara. Amândoi mitropolitii atârnau, bineînteles, de Patriarhia din Constantinopol.
E de presupus ca influenta bizantina se întareste si mai mult în vremea aceasta în Muntenia, caci mitropolitii greci vin în tara cu suitele lor, cu oamenii lor de încredere, care toti sunt bizantini prin nastere sau prin cultura.
Influenta bizantina creste din aceasta epoca din ce în ce mai mult si chiar în perioada în care liturghia se face în limba slavona ea nu înceteaza un minut.
În ceea ce priveste arta, noi am fost de asemeni elevii si admiratorii bizantinilor, de la care am împrumutat arhitectura, sculptura, pictura, broderiile, tesaturile etc.
Fireste ca vom gasi în aceste arte si abateri datorite fie gustului nostru, fie unor influente straine. Dar, în general, arta noastra, pâna în veacul XIX, e o ramura a artei bizantine.
Biserica din Muntenia urmeaza stilul bizantin din cea din urma perioada a existentei Bizantului. Ea se aseamana cu bisericile de la Muntele Athos, din Salonic sau din Serbia. Deosebim la o biserica munteneasca patru parti: altarul, naosul sau partea unde sta poporul, nartexul [pronaos] si pridvorul. Acesta e caracteristic la noi, Coloanele sale, care alcatuiesc un portic, au o eleganta artistica foarte placuta. Turla bisericii muntenesti se întâlneste la Muntele Athos, la Salonic, în Serbia. Ea e bizantina.
În privinta împrumutarii tilului nostru, sunt învatati care cred ca aceasta s-a facut de la sârbi.
În adevar, în veacul XIII-XIV, sârbii aveau un stat puternic la sudul Dunarii. Ei erau în atingere continua cu bizantinii, de la care au împrumutat multe, între care si arhitectura religioasa. Sârbii însa erau aproape si de Italia, de la care au luat unele lucruri. La ei se întâlneste un stil de biserica care desi bizantin se resimte si de unele înrâuriri italiene.
Stilul acesta a trecut si la noi. În orice caz bisericile muntene au toate elementele stilului bizantin. Sunt trei tipuri de biserica: cu doua cupole, una pe naos si alta pe nartex; cu trei cupole, doua pe nartex si una pe naos; cu patru cupole, una pe naos, una pe nartex si alte doua pe fiecare colt al exonartexului [partile laterale]. Ca exemplu de acest din urma tip poate servi Curtea de Arges, zidita de Neagoe Basarab. O biserica care se apropie dupa stil mai mult de cel bizantin sau sârbo-bizantin este Sânicoara sau Sfântul Nicolae de la Curtea de Arges, care dateaza din veacul XIV.
Cât priveste pictura bisericeasca, ea e în întregime bizantina. Zugravii bisericilor noastre veneau în cea mai mare parte din Rasarit. Elevii pe care îi aveau în tara urmau acelasi stil. Pictura bizantina a durat pâna în sec. XIX si putem zice ca ea dureaza înca si astazi prin tradiţie.
Am zis ca unele broderii şi tesaturi românesti reamintesc de cele bizantine. Ar fi de dorit sa se faca studii constiincioase ca sa se vada pâna la ce punct datorim influentelor bizantine arta tesutului si ce anume ne apartine noua.
Din cele aratate se vede ca vreme de veacuri întreaga noastra viata culturala, spirituala si politica, a fost influentata de cultura bizantina. De la ea am mostenit si calitati si defecte. A fost un timp când idealul lumii bizantine era si idealul nostru. De pilda, se admira mult în veacurile trecute viata calugareasca. Boierii si împaratii bizantini visau sa-si sfârseasca viata în haina calugareasca. În veacul XIV, bunaoara, doi împarati se fac calugari: Andronic II Paleologul si Ioan Cantacuzino. Acest spirit, acest ideal, trece si la noi. Si de aceea vedem ca unii dintre boieri si chiar dintre domnii nostri se fac calugari.
Lunga si adânca influenta bizantina face parte din însasi istoria neamului nostru. De aceea, ea merita sa fie cunoscuta si studiata bine.
Situata într-o regiune bogata în vechi lacasuri de cult, evocând traditiile slujirii crestine si ale pastrarii culturii si credintei strabune, manastirea Dintr-un Lemn (com. Frâncesti, satul Manastireni, jud. Vâlcea, la 9 km nord-vest de gara Babeni) are o existenta de peste patru veacuri si jumatate împreuna cu mânăstirile Bistrita, Govora, etc.
Imigranţii.
Al treilea factor important care a contribuit la aparizia bizantinismului românesc au fost imigranţii balcanici. Încă din secolul XIV avem date despre imigranţi din lumea bizantină, sârbi, greci sau bulgari, refugiaţi în Ţara Românească din calea expansiunii otomane din Balcani.
Acest val de migraţie sud-dunăreană continuă pe toată durata evului mediu înregistrand mai multe etape. O primă etapă ar fi cea din secolele XIV-XV, o alta cea a elementelor greceşti venite din sec. XVI de la Constantinopol odată cu domnii investiţi de sultan pe care adeseori îi creditau. În fine, cea mai numeroasă a fost cea din sec. XVIII-XIX, epoca fanariotă.
Cei care ne interesează în mod special sunt boierii şi înalţii ierarhi, adică aceia care erau impregnaţi de bizantinism şi care prin funcţiile şi poziţiile lor au fost înstare să influenţeze tendinţele societăţii. De exemplu boirii sârbi s-au aşezat în special în Oltenia, regiune care a devenit fieful Craioveştilor, oameni evlavioşi, ctitori de mănăstiri, au adus cu ei de peste Dunăre titlul de vlastelin preluat şi de cancelaria Ţării Româneşti.
Primii noştrii mitropoliţi şi episcopi au venit din Bizanţ şi probabil au adus cu ei ceremonia încoronării domnitorului, care este similară cu cea a încoronării împăraţilor bizantini.
Dupa secolul XV încep să vină din lumea levantină negustori, sluşbaşi, elemente ale aristocraţiei colaboraţioniste cu imperiul otoman dar care sunt impregnate de bizantinism. Odată stabiliţi în Ţara Românească mulţi dintre aceştia se împământenesc prin relaţii matrimoniale şi aşa se face ca vom avea printre boierii noştrii reprezentanţi ai unor ilustre familii bizantine. Descendenţii acestora vor ocupa înalte ierarhii în Biserica şi chiar vor deveni domnitori, de exemplu Mihai Viteazul care prin mama sa se înrudea cu veche dinastie bizantină a Cantacuzinilor.
|
